Cine nu a făcut măcar o greșeală în skincare, convins că face ceea ce trebuie? Poate ai exfoliat prea des, ai combinat produse fără să știi că nu se potrivesc sau ai ignorat SPF-ul, crezând că nu e mare lucru. Poveștile din serialul Pe pielea mea nu sunt doar ale mele, ci și ale multor oameni care și-au învățat lecțiile pe propria piele. Unele greșeli sunt minore, altele lasă urme, dar din fiecare putem învăța ceva. Aici nu judecăm, nu dăm verdicte, ci povestim sincer despre ce s-a întâmplat, unde am greșit și cum putem face mai bine. Pentru că, până la urmă, fiecare experiență ne apropie de o rutină care chiar funcționează.
Când prea multe produse devin o problemă
🕝 Timp de lectură: aprox. 5 minute
Când Mara mi-a povestit pentru prima dată rutina ei de skincare, am simțit acea combinație familiară dintre entuziasm și oboseală. Avea rafturi pline de produse, din toate categoriile posibile: 3 tipuri de acizi, 2 retinoizi, serumuri pentru fiecare problemă imaginară, 5 creme hidratante și un sertar plin cu mostre. Le combina, le testa, le suprapunea – convinsă că layering-ul este cheia pielii perfecte.
Deși punea multă speranță în rutină, Mara nu obținea rezultatele dorite. Începuse să creadă că suferă de rozacee, atât de des era pielea ei roșie, caldă și sensibilă. Dar nu era vorba de o afecțiune, ci de supraîncărcare – prea multe produse active, aplicate fără pauză, fără structură, fără timp de adaptare. Dar layering-ul excesiv, fără structură, fără pauză și cu schimbări constante, ajunsese să o rănească.
Cum prea multe produse pot sensibiliza pielea
Pielea are propriul ritm, propriul echilibru. Orice produs aplicat aduce un mesaj chimic, un stimul. Când aplici 4-5 produse diferite, fiecare cu ingrediente active puternice, pielea nu are timp să se adapteze. Bariera ei naturală se slăbește, iar rezultatul nu e glow-ul mult visat, ci iritații, roșeață, usturime și o senzație generală de disconfort.
Multe femei cred că problemele pielii vin din lipsa unui ingredient, dar uneori ele vin din exces. Prea mult acid, prea mult retinol, prea multe texturi active pot transforma o piele normală într-una reactivă.
Semne că rutina ta e prea complicată
● Ai senzația că pielea te "pișcă" sau te ustură des
● Ai roșeață cronică sau pete inflamate fără o cauză clară
● Simți că pielea e mereu "supărată" sau imprevizibilă
● Simți nevoia să tot schimbi produsele pentru că ți se pare că nimic nu funcționează
● Folosești mai mult de 4-5 produse active diferite într-o singură rutină (acizi, retinoizi, vitamina C etc.)
Cum reechilibrezi o rutină prea complexă
Cel mai important pas este pauza. Oferă-i pielii 7-10 zile în care să folosești doar produse blânde: un gel de curățare lejer, o cremă reparatoare și protecție solară. Atât. Asta permite barierei cutanate să se refacă și inflamației să se reducă.
După această perioadă, reintrodu ingredientele active treptat, câte unul, încercând să construiești o rutină coerentă, adaptată nevoilor reale ale pielii tale. Nu te lăsa sedusă de toate promisiunile din online. Ce funcționează pentru o influenceriță cu barieră perfectă poate fi prea mult pentru pielea ta sensibilizată.
Povestea Marei este despre intenții bune duse la extrem. Despre dorința de a face bine, fără o busolă clară. Dar și despre cum pielea, dacă o asculți cu adevărat, îți spune exact ce are nevoie: spațiu, echilibru, răbdare.
Ai trecut și tu printr-o perioadă încărcată de produse? Ce ai simțit? Ce ți-a spus pielea ta în tot acest haos? Povestea ta poate fi o ancoră pentru altcineva. Spune-mi povestea ta pe grupul nostru de Facebook pe care îl găsești AICI.